Treceți la conținutul principal

Postări

Prezentat

Captain Fantastic 2016 (film)

Tocmai am văzut un film interesant pe care l-am vizionat la propunerea unei profesoare. Whatever, filmul a fost recomandat în contextul unei discuții pe tema homeschooling-ului, metodă de educație neconvențională, dar destul de intens dezbătută. Personal, din câte reportaje românești am urmărit pe această temă, nici unul nu punea școlirea acasă într-o lumină negativă. Dintre plusurile acestei metode, apreciez extrem de tare faptul că elevul își poate selecta materiile pe care să le parcurgă, nu are parte de o droaie de profesori plictisiți, prost instruiți sau incompetenți (de care n-am dus nici eu lipsă), dar nici n-are parte de colegi agresivi, recalcitranți și perturbatori (de care, din nou, am avut și eu parte mai mult de-o grămadă până în liceu și chiar în facultate). În România, metoda nu cred că a fost încă folosită atât de intens încât să se ajungă la cazuri extreme, în care părinții să încalce drepturile copilului. În cazurile pe care le-am văzut prezentate, părinții sunt de…

Cele mai recente postări

Flori pentru Algernon - Daniel Keyes

Despre Dumnezeu și om - Lev Tolstoi

Fetele - Emma Cline

Muzica dintre umerașe

Pinocchio - Carlo Collodi

Dacă aș rămâne (If I stay) - Gayle Forman

Zăpada mieilor (And we stay) - Jenny Hubbard